EUROVISION 2023: Republica Moldova VA CONCURA ÎN PRIMA SEMIFINALĂ LA LIVERPOOL

Tragerea la sorţi pentru desemnarea ţărilor participante în cele două semifinale ale Eurovision 2023 a avut loc cu puţin timp în urmă la Liverpool, oraşul în care se va desfăşura competiţia muzicală de anul acesta.

 

Reprezentanţii ţărilor: Armenia, Cipru, România, Danemarca, Belgia, Islanda, Grecia, Estonia, Albania, Australia, Austria, Lituania, San Marino, Slovenia, Georgia, Polonia vor urca pe scenă alături de România în a doua semifinală.

În prima semifinală, din data de 9 mai, vor concura piese din 15 ţări.

 

Anul acesta, la a 67-a ediție a concursului ESC, participă 37 de ţări. Dintre acestea, doar 31 vor concura în semifinale pentru cele 20 de locuri ale finalei Eurovision. Restul de șase, Ucraina – în calitate de câștigătoare a ediției 2022, împreună cu celelalte așa-numite „5 mari” țări plătitoare participante (Franța, Germania, Italia, Spania și Regatul Unit) nu concurează în semifinale, fiind calificate direct în marea finală din 13 mai 2023.

Organizatorii au anunţat oficial, luni, 30 ianuarie, sloganul „UNITED BY MUSIC” şi logo-ul Eurovision 2023, ce vor însoţi competiţia muzicală europeană.

Despre Eurovision:

Eurovision Song Contest 2023 va avea loc anul acesta în Marea Britanie, ţara care va organiza evenimentul în numele Ucrainei, care este victima agresiunii războiului declanşat de Rusia. Semifinalele sunt programate pentru zilele de 9 şi 11 mai, iar finala, pe 13 mai 2023.

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie din Europa a televiziunilor publice. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.